“Oriunde ai merge, locul acela devine o parte din tine cumva”
Anita Disai
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale “ASTRA” este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România. Situat la sud de Sibiu, muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești. Casele, atelierele și complexele de clădiri sunt presărate în jurul unui lac, printre copacii Dumbrăvii Sibiului. Muzeul se întinde pe 96 de hectare, este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri. Inventarul pieselor cuprinse în muzeu se ridică la 16.000 (multe expuse în interiorul clădirilor).
Acest muzeu este un mic colț de rai, cel puțin pentru mine. Deși Sibiu ca oraș nu mă impresionează atât de mult ca pe alții, aș merge în fiecare vară măcar o zi, zi pe care aș pierde-o într-un asemenea loc, iar seara aș pierde-o în centrul Sibiului la o terasă. Liniste, animale, oameni simpli, verdeață, trecut viu ce trăiește prin obiectele de mult părăsite, case deschise pentru vizitatori… Parcă vezi și altă parte a României, una plină de copii fără gadgeturi, una de viață și oxigen, fără blocuri, magazine cu haine, dive pline de ‘aere’ și fără mașini!!! O plăcere <3
Casele sunt cât se poate de originale și se pătrează din timpuri vechi pentru a duce istoria mai departe. Chiar și Cârciuma din Bătrâni, comună din Văleni de Munte, a fost luată pe sus și pusă în acest muzeu, biserici și școli străvechi la fel. Obiectele din interiorul muzeului sunt vechi, însă unele par ca noi, abia lucrate, gata pentru a fi folosite, însă omul a evoluat și nu mai are nevoie de ele. Așa au ajuns obiecte istorice.
Aici găsești oameni ce vin și au grijă de animale zilnic, le dau apă, le scot la păscut, la plimbare (în cazul calului din imagine), oamenii merg la biserică, se roagă, plantează legume, se plimbă cu barca, îndrumă vizitatorii.. Pot spune că este o zi la țară, așa cum mi-am dorit întotdeauna. Efectiv, îți e drag să porți o discuție cu un astfel de om, îți e drag să te plimbi ore înșir fără să știi ce poți să mai întâlnești sau ce cântece poți să mai auzi și de la ce păsări. Îți e drag să iei o gură de oxigen curat, fără miros de tutun (căci fumătorii au loc special amenajat), fără miros de noxe (căci oamenii folosesc căruțe, și nu, nu găsești mizerie pe alei cum găsești în alte părți ale României). Copii pot să alerge liniștiți, căruțele sunt foarte rare, iar părinții pot sta fără teama că se poate întâmpla ceva.
Pe lângă oamenii minunați și animalele foarte domestice, găsești multe mori. Mulți dintre noi, și mai ales copii născuți după 2000, nu doar că nu știu ce este una, nu știu nici cum arată, de funcționat nici nu mai vorbim. Aici au șansa să vadă, să pună mâna și să înțeleagă morile de vânt, de tracțiune cabalină și de apă, cum merg, din ce sunt făcute. Practic te alegi cu o vacanță și cu ceva cultură generală. Eu aș zice că mai repede astfel de ‘cadouri’ ar trebui oferite copiilor. Ce ar mai trebui precizat este faptul că în interiorul muzeului, deși este foarte mare, magazinele sunt foarte puține, deci luați dinainte ce aveți nevoie pentru voi (și copii).
Pe lângă toate cele de mai sus, dintr-un alt unghi, muzeul este destul de fotografic: oferă și peisaje minunate. Deci, nu aveți ce regreta din această vizită. Datorită pandemiei recente, indicat este să sunați înainte pentru a vă asigura că aveți acces și în interiorul căsuțelor. (În luna iunie 90% din căsuțe erau închise, noroc că le vizitasem și înainte de pandemie). Așadar, curaj și vacanță plăcută!
2 thoughts on “Muzeul ASTRA- Sibiu”
Comments are closed.
May I simply say what a relief to uncover somebody that really understands what theyre discussing over the internet. You certainly know how to bring a problem to light and make it important. More and more people really need to check this out and understand this side of the story. I was surprised that youre not more popular because you certainly have the gift.
Hello, thank you so much for your comment, I hope you enjoy on my page and I will try my best to write more in the future 🤗