Am promovat examenul auto pe 29 octombrie, permisul a ajuns la mine pe 3 noiembrie. De atunci am condus până pe 6 noiembrie cu cineva lângă mine: până la muncă, înapoi (cu ocolișuri – pentru că nu mă încadram pe ce bandă trebuia, bine-nțeles), pe drumul București – Buzău… Toate bune și frumoase, pe 7 și 8 am ieșit singurică cu mașina (nu vă zic la prima tură singură, hal de emoții ce am avut că doar cu nervocalmin le-am calmat), iar pe 9 (tot singură) am prins o ploaie bunicică :)) asta îmi lipsea.. Mașină măricică (doar a vrut diva (h)Audi A4 🙄), începătoare, traficul din București, emoții.. tot ce trebuie. Când mă gândeam că trebuie să plec pe ploaie, iar eu în școală mă rugam să nu plouă ca să nu fie bară la bară în oraș, și chiar nu am prins decât una singură. Zici că aveau norii senzori, când mă urcam în mașina de școală, nu mai ploua, nici măcar nu mai picura.. Spre surprinderea mea, chiar m-am descurcat, până la jumătatea drumului unde am simțit că îmi trage mașina dreapta. Am zis că poate am luat eu virajul cu prea multă viteză sau din cauză că e ud pe jos. În fine, mi-am văzut de drum, beep-beeep, tit-tit, cu chin, cu vai am ajuns la muncă. Fericire mare că am găsit loc de parcare. 😎 Mă dau jos, roțile au rămas spre stânga, după cum am virat. Nu e problemă, mă urc înapoi să bag cheia în contact să reglez roțile.. Panică mare! Volanul nu merge mișcat și nici cheia nu merge învârtită ca să pornesc mașina. Ia telefonul, sună acasă, dă trezirea, s-a stricat mașina.. 🤕 Când colo e o chestie cu schepsis, cică trebuie să învârți de cheie și de volan în același timp. Am rezolvat-o și pe asta. Totuși, mașina nu era parcată în fața clinicii. La vreo 15 min văd că e un loc liber, îmi iau o colegă să facă pe polițistul rutier să pot să dau eu cu spatele într-o “mini-intersecție” să aduc mașina în față și surpriză: poliția locală. 🚓
-Domnișoară, eu am înțeles ce vreți să faceți, dar ambele sunt străzi cu sensuri unice și nu vă sfătuiesc că tot contra sens mergeți!
Nu mi-a mai trebuit nimic luând în calcul că dau și cu spatele în intersecție (recunosc, la asta nu m-am mai gândit inițial, căci găsisem pe cine să pun acolo de ‘pază’). Am lăsat-o pe colega dacă vrea să rămână ea fără permis, eu nu am nici măcar o săptămână de când l-am ridicat și parcă nu vreau să îl returnez așa repede. 😂 De bine ce s-a urcat ea, am văzut că am și pană la roata din dreapta spate… Nu știam dacă să mă bucur că nu m-am înșelat, am simțit bine și încep să-mi cunosc mașina sau să plâng că am pană și nu știu să îi fac nimic.
Primele întrebări: “Ai compresor?”, “Ai roată de rezervă?”, “E cauciucul înțepat/tăiat?”.. Mno, really??? 🙄 Eu abia știu ce am băgat în torpedou, căci în mod normal stăteam în dreapta și pusesem monopol pe partea aia, iar voi vreți să știu ce am în portbagaj… Sau să știu ce e ăla compresor, unchimiu e mecanic și am crescut pe lângă el, dar înafară de distribuție, plăcuțe de frână și schimb de ulei nu mi-a intrat nimic în cap… Trist, dar adevărat. 😏 În fine, am rezolvat și pana, am venit spre casă beep-beep, tit-tit, când să fac stânga un alt nene dădea cu spatele în intersecție. Ce a fost la gura mea vă imaginați 🤬 nu era ca și cum eu aș fi vrut să fac aceeași chestie cu câteva ore înainte. Lăsând deoparte faptul că sunt începătoare, mai sunt și femeie, deci în mod normal n-aș recunoaște niciodată că ziua de azi a fost un eșec, că puteam pierde permisul pe bună dreptate dacă era rutiera sau că eram cât pe ce să pun mașina pe olx și să caut alta (de parcă era ea de vină că am făcut eu pană). Am învățat ceva din ziua de azi? Da:
- trebuie să verifici mașina înainte să pleci de pe loc, nu la toate îți apare în bord dacă ai presiunea mică la o roată
- la unele mașini trebuie să pornești singur încălzirea în oglinzi
- dacă nu poți mișca volanul și nici cheia nu merge învârtită ca să poți porni mașina, tragi ușor de volan în direcția în care merge și în același timp învârți ușor cheia
- oricât de multe emoții ai avea, mersul cu mașina e la fel și pe ploaie, doar că necesită mai multă atenție
- nu contează că mai ai de depășit pe jos 5 mașini să ajungi la mașina ta, comoditatea te poate costa permisul dacă nu ești atent
- trebuie să știi ce ai în mașină și să fii pregătit tot timpul pentru chestii inevitabile
- nu vinzi mașina pentru orice mică problemă de care te lovești, înveți să o conduci mai bine sau îi schimbi ce ai stricat (dacă mai rămâne ceva de schimbat 😂 )
Pentru începătorii ca mine, emoțiile se duc mai repede dacă te urci la volan și pornești mașina. Dacă aștepți mai mult în casă sau lângă ea, emoțiile cresc mai mult, și mai mult. Veți avea parte și de șoferi care uită că au început și ei de undeva, dar și de șoferi indulgenți (în mare parte, cel puțin eu așa am avut parte zilele astea). Vă moare motorul sau conduceți prea încet – nu e problemă – vă depășește, conduceți peste limita de viteză – aveți grijă la poliție, vrea să facă dreapta la semaforul cu intermitent, nu e problemă – să aștepte!! Banda e de înainte SAU dreapta, deci nu bloca intersecția. Lucrurile de genul trebuie să le știți deja de la instructori, deci nu le mai repet și eu. Doar conduceți… și țineți bine de permis! Tit-tit 🚗
Pentru a te încuraja să participi la prevenirea umplerii de tineret în spitalele din România, la Hemolab Clinic ai reducere de 20% la orice analiză efectuată în cadrul laboratorului și o cale de acces către programările lunare la analizele prin Casa de Asigurări prin codul KVP20! SPUNE DA PENTRU SĂNĂTATEA TA!
Pentru mai multe detalii, nu ezitați să mă contactați!